Povești cusute – așa numim noi florile care prind formă și suflet în mâinile artizanilor. Pasiunea pentru flori a prins rădăcini în atelierul Muliebrity & Nicoleta Negură acum 10 ani. Timpul ne-a permis să testăm diverse forme și texturi, să dezvoltăm noi tehnici de prelucrare a mătăsii naturale.
În prezent, ne mândrim cu florile care au luat amploare în creațiile noastre, de la broșele cusute manual pe pulovere, până la rochiile realizate în întregime din petale.
Fiecare piesă florală este concepută după tradiții vechi, preluate și păstrate cu grijă în inima atelierului nostru. Procesul de creație durează de la câteva ore până la câteva zile, în funcție de complexitatea fiecărei piese.
Flori personalizate
Întrebări frecvente
Pentru a realiza o broșă tip floare lucrată manual, timpul necesar este de 1-7 zile lucrătoare.
Broșele tip floare se pot achiziționa în perioada septembrie-martie, inclusiv. În plin sezon de evenimente, acest serviciu nu este disponibil.
Oferim posibilitatea de a personaliza broșa alegând diametrul și culoarea preferată, cu mențiunea că această opțiune nu se aplică puloverelor accesorizate manual.
Broșele prezentate pe platformele noastre de socializare sau pe site-ul nostru sunt disponibile exclusiv pe bază de comandă. Având în vedere că fiecare piesă este realizată manual, acestea nu pot fi schimbate sau returnate.
Vă rugăm să luați în considerare că există posibilitatea unor mici diferențe față de modelul standard. Aceste mici variații contribuie la farmecul și individualitatea fiecărui produs.
Cadouri cu povești

Când nu știi ce să alegi, un gift card este soluția perfectă! Aceste cadouri elegante le permit celor dragi să își aleagă produsele preferate din colecția noastră de accesorii lucrate manual.
Cum cumperi un Gift Card:
- Contactează-ne la adresa de Gmail: mulierbrityshowroom@gmail.com
- Lasă-ne datele tale de contact (nume complet, număr de telefon și adresă) și informațiile persoanei căreia dorești să îi oferi cadoul (Nume complet, număr de telefon și adresă). De asemenea, te rugăm să ne comunici suma dorită pentru gift card;
- În cazul în care nu primești un răspuns în mai puțin de 24 de ore, te rugăm să ne contactezi pe WhatsApp la numărul de telefon [0758 618 397].
Broșele ce mi-au umplut dulapul de culoare 🩷